Meme Stoica a anunțat primul transfer de top pe care l-a făcut FCSB! „Ne-am înțeles cu el!”

Meme Stoica a anunțat primul transfer de top pe care l-a făcut FCSB! „Ne-am înțeles cu el!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

David Kiki (30 de ani), fundaș stânga care în ultimele două sezoane a evoluat pentru Farul Constanța, reprezintă primul transfer pe care FCSB l-a făcut în vederea sezonului 2024 – 2025, după cum a anunțat Meme Stoica.

Managerul general al roș-albaștrilor a dezvăluit acordul dintre club și fotbalist, care urmează să fie prezentat prin intermediul unui comunicat oficial în perioada imediat următoare.

E gata! David Kiki este jucătorul celor de la FCSB! Meme Stoica a oferit detaliile

David Kiki, fotbalist curtat intens de Gigi Becali de aproximativ 6 luni de zile, urmează să facă pasul în București pentru sezonul 2024 – 2025. Despre transferul lui David Kiki la FCSB s-a scris că ar fi rezolvat încă de acum două zile, însă confirmarea venită mai nou din partea lui Meme Stoica nu mai lasă loc de interpretări.

Managerul general al FCSB a transmis că Gigi Becali a ajuns la un acord cu fundașul stânga care în ultimele două sezoane a evoluat pentru Farul Constanța, iar David Kiki urmează să fie prezentat oficial în perioada imediat următoare.

Meme Stoica nu a oferit detalii cu privire la contractul semnat de părțile implicate, dar și-a exprimat bucuria cu privire la achiziția lui Kiki, deoarece roș-albaștrii sunt dublați acum și pe postul de fundaș stânga. Practic, Risto Radunovic va avea concurență serioasă pentru a-și menține postul de titular și în sezonul 2024 – 2025.

„Da, (n.r. – FCSB s-a înțeles cu Kiki), da. Şi cu ocazia asta ne dublăm singura poziţie care nu era dublată, în sensul că Panţîru nu e gata, iar Ovidiu Popescu nu e stânga, deşi a făcut-o bine.

Gigi urmăreşte să facă un lot de 26-27 de jucători, printre care să nu fie şi jucători la număr şi asta înseamnă si dubluri, uneori să ai şi post triplat, să ai un jucător care să poată juca chiar pe mai multe posturi. Nu are legătură una cu alta (n.r. – sosirea lui Kiki cu viitorul lui Radunovic). Radunovic e jucătorul nostru, are contract până în decembrie”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

„Cel mai bun fundaș stânga, de la Petre Marin și Mihai Neșu”

În continuare, Meme l-a ridicat în slăvi pe Risto Radunovic, pe care l-a descris ca fiind cel mai bun fundaș stânga pe care l-a avut FCSB de la Petre Marin și Mihai Neșu. Oficialul roș-albaștrilor speră ca David Kiki să își pună și el amprenta odată cu materializarea acestui transfer și să devină un jucător emblematic pentru FCSB:

„(n.r. – Despre Kiki) Mai ales când a venit a arătat foarte bine şi multă lume s-a mirat cum de un jucător aşa bun a jucat la Arda Kardzhali şi a venit la o echipă de prim rang în Romania, dar nu una care să plătească la fel de bine precum altele din România.

Ar fi bine să fie bun şi în zona ofensivă, că acolo avem nevoie de jucători, mai ales în zona domestică. Radunovic, de la Petre Marin şi Neşu, jucători deosebiţi, e cel mai bun fundaş stânga pe care l-am văzut jucând în România”, a completat Meme Stoica.

Totodată, Risto Radunovic este și jucătorul străin cu cele mai multe apariții în tricoul celor de la FCSB: 136.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×